The End

Am început să scriu aici în 2006. Au trecut aproape doi ani şi de abia acum pot să spun că blogul şi-a îndeplinit sarcina, că etapa lui a luat sfârşit. Când m-am apucat nu ştiam despre ce o sa fie, aveam senzaţia că orice tema ar fi neîncăpătoare; având în vedere că trebuia să fie o pagină personală, nu puteam să ma definesc. De aceea titlul pe care l-a căpătat noul blog a fost Portret al… în tinereţe, setându-i astfel termenul de valabilitate: aveam să scriu până când voi fi găsit termenul cu care să înlocuiesc punctele de suspensie.

Pe această cale vă anunţ cu un vag regret că Portretul se va închide. Pentru mine a fost o călătorie interesantă din care mă retrag cu o listă infimă, dar importantă, de succese şi cu una mult mai lungă de idei cărora nu le-am dat încă o formă. Acestea sper să se concretizeze în cel puţin două moduri. Voi începe în curând lucrul la un site care va fi mai mult decât o pagină personală, dar despre care deocamdată nu pot să vă spun nimic, fiind doar în stadiu de proiect. Însă, până atunci, veţi putea citi în continuare cronicile mele de film la cinefilul.com, de îndată ce site-ul se va pune în mişcare (din câte înţeleg, maxim o lună), aşa că updataţi-vă semnele de carte.

It’s been nice having you here. Acum scoateţi această pagină din blogroll, favorites, bookmarks, rss feeder sau din orice altă parte.

con_80.jpg

I don’t want to achieve immortality through my work… I want to achieve it through not dying.

Woody Allen

~ de Ciprian Jurma pe ianuarie 9, 2008.

14 Răspunsuri to “The End”

  1. Mie una o sa-mi lipseasca blog-ul asta. Poate ne dai de stire cand apare si site-ul. So long, The Portrait of!

  2. La prima vedere m-a cuprins o parere de rau pentru faptul ca nu am sa te mai citesc, dar spre sfarsitul postului constat ca in maxim o luna vom putea vedea portretul in alta forma. Ceea ce este de bine si pe departe trist.
    Cuvintele din blogul tau m-au facut sa ma gandesc la anumite lucruri mai in amanunt, sa privesc in esenta pe altele si o sa-mi lipseasca.
    Iti doresc bafta in continuare, asteptam vesti!

  3. am inteles. din ce vad, nu e atat un final, cat o continuare, dar in alta forma. sa-ti fie (de) bine atunci! :)

  4. Ma obligati sa o dau in aforisme: orice sfarsit e un nou inceput. :) Dar singura continuare pe bune, singurul loc unde voi mai scrie va fi la cinefilul.com (iar acela este un blog colectiv la care eu nu sunt decat un colaborator).

  5. Mi-a facut placere sa te citesc :)

  6. of course ca e un nou inceput :) good luck!

  7. Da, un nou inceput :) Lasa-ne semne si te vom recunoaste:)

  8. Bună, Ciprian Jurma. Mă gândeam să intervin sub postarea ta cu un comment, deşi nu am multe sau măreţe lucruri de spus – îţi scriu dorind să te las să cunoşti numele altui cititor consecvent al tău şi să-ţi spun că am citit cu un real interes (înaintea plăcerii, sau, invers) cronicile tale la cărţi, cât şi la filme (dar mai puţin, nefiind un cinefil înrăit cât un înfometat după hârtie). Foarte frumos ai evoluat în scris în acest timp. Iar acum că am făcut “cunoştinţă”, îţi urez succese pe mai departe şi-un an frumos.

  9. pai daca nu o sa mai fie blogul iti urez de pe acum la multi ani pentru 12 februarie..:) ah..si..mult succes in continuare in tot ceea ce faci

  10. Va multumesc mult tuturor. :)

  11. pai de ce nu stergi blogul daca renunti la el?

  12. Că-mi place să primesc întrebări stupide în continuare şi să-i fac curioşi pe cei care nu ştiu ce să facă cu timpul lor. ;)

  13. am citit acum, pe nerasuflate, aproape tot blogul tau

    am sa mai revin la unele carti si filme, ca ‘recomandari’

    mare pacat ca ai renuntat

    nu prea am obisnuinta rss-urilor, dar am sa te adaug tocmai ca sa vad daca vei relua scrisul

  14. te-am cautat azi pe cinefilul.com, insa nu mi s-a deschis pagina.
    salutarile mele:)

Lasă un Răspuns