The Human Stain
Sunt într-o frenezie Philip Roth, altfel nu înţeleg ce a fost în capul meu când m-am uitat la film fără să fi citit cartea înainte. The Human Stain (2003) e o ecranizare modestă, un film slab care nu face decât să scoată în evidenţă, pentru a nu ştiu câta oară, în ce fel poveştile complexe ale unui roman nu se pot adapta cu succes limbajului cinematografic. În primul rând literatura de ficţiune se foloseşte de dialoguri şi monologuri într-o măsură nepermisă unui film. Dimpotrivă, în al doilea rând proporţia descrierilor e mult prea mică. Iar în al treilea rând acţiunea e prea dilatată şi eterogenă pentru a fi redată într-o oră şi jumătate. Pentru a reuşi în adaptarea cinematografică a unui roman trebuie evitate toate cele trei probleme: dialogul trebuie transformat în acţiune, personalul artistic (scenografie, casting, regie de platou) trebuie să adauge creativ scena şi măştile şi intriga trebuie comprimată şi omogenizată (asta presupune un triaj agresiv al poveştii dramatice).
The Human Stain nu evită nici una dintre cele trei probleme, din contră: e prea fidel cărţii. Dialog şi voice-overs în exces, e greu de urmărit, seamănă cu o carte audio. Un casting dezastruos, de-a dreptul hilar. Fir narativ fidel romanului, mult prea întortocheat pentru mediul filmic. Dar să revenim la casting, pentru o uluitoare combinaţie: Silk Coleman la bătrâneţe, profesorul de limbi clasice de culoare care a pretins toată viaţa că e alb, numai pentru a fi dat afară din colegiu în baza unei acuzaţii de rasism, e jucat de Anthony Hopkins. Deşi de multe ori selectat în roluri de minte strălucită, în caractere înzestrate cu ingeniozitate şi inteligenţă, Anthony Hopkins nu se mulează pe rolul de intelectual. Coleman tânăr, pe de altă parte, e jucat de Wentworth Miller (Prison Break), al cărui singur avantaj e potrivirea rasială cu personajul, faţă de Hopkins care e pur şi simplu de neimaginat ca metis. Iar Nikole Kidman o joacă pe Faunia Farley, amanta lui Coleman, femeie de servici la colegiul la care lucrase. Nepotrivirea cuplului Kidman-Hopkins e din nou evidentă, când îi vezi jucând unul lângă celălalt e ca şi cum ai auzi două instrumente scrâşnind note disonante în încercarea de a se acoperi reciproc.
Prin urmare acum mi-am stricat toată plăcerea de a mai citi romanul pe care tocmai mă pregăteam să-l încep. Trebuie eventual să citesc altceva între timp, până când amintirea filmului se va mai atenua şi nici atunci plăcerea descoperirii nu va mai fi la fel de intensă. Niciodată să nu vedeţi filmul înainte! Credea că m-am învăţat minte cu Portocala mecanică…
told u ,boy! daca nu asculti de The Elder Ones :) eu l’am vazut titrat in italiana, double the pain&horror…si nici macar pretty boy Wentworth n-a putut sa salveze situatzia..
Vine “Paranoid Park”.Acelasi regizor: good will hunting si elephant!
wow :) acum cateva saptamani cautam filmul acesta cu disperare DAR nu l-am gasit asa ca am putut sa citesc cartea lipsita de prejudecati si preimagini. si mi-a placut al naibii de mult. mi se pare cea mai reusita carte a lui
philip roth + saul bellow + paul auster + russell banks. asta e “patratul” care merita incercat. filmul intr-adevar cam salbutz, de fapt, este romanul extraordinar.