Apropo de haine cool

Adică apropo de postul scris de El şi Ea referitor la articolul lui AG, care nu era de fapt al lui AG, ci al unei fete recomandate de el la B24. Eu cred că puştii chiar se îmbracă mişto. Dar, pe lângă asta, chiar dacă n-aş merge atât de departe încât să spun că haina nu-l face pe om, totuşi e clar de căcat să crezi că un costum = succes, converşi = cerşeşti în faţă la TNB şi bluze colorate = gay. Orice stil vestimentar decent e ok şi exprimă într-o măsură mai mare sau mai mică valorile purtătorului. Însă vreau acum să mă concentrez pe ce înţeleg prin “decent”.

Prin decent înţeleg o anumită potrivire între haine şi contextul în care sunt purtate. Nu e decent să apari la şcoală în sutien, nici să mergi la un interviu de angajare în tricou de la kenvelo sau la o masă de familie în cămaşă de blugi cu ţinte, cum nu e decent să apari în club în costum cu butoni şi cravată. Şi mai e o parte a decenţei pe care, după toate aparenţele, puţini români o înţeleg: nu e decent să te îmbraci în oraş în echipament sportiv sau de munte. Treningul n-ar trebui să iasă din sala de sport atât de des cum vezi prin tramvaie şi bocancii din Gore-tex sunt făcuţi pentru trekking, nu pentru prima zăpadă din Bucureşti.

Şi pentru că tot am vorbit atât de El şi Ea, o să fac şi o recomandare, un post savuros: Cum e să te doară la un centimetru distanţă de Muladhara.

~ de Ciprian Jurma pe septembrie 12, 2007.

3 Răspunsuri to “Apropo de haine cool”

  1. Poate ar fi mai potrivit termenul “conformist” decat “decent”, avand in vedere ca acele potriviri de care vorbesti sunt niste norme impuse de societate.Cat de usor mai este sa-ti personalizezi stilul vestimentar daca tii cont de aceste reguli?mai ales in contextul in care bugetul romanilor rareori permite cate o garderoba separata pentru fiecare situatie sociala…

  2. Păi şi decenţa e tot “impusă de societate”. Orice fel de normă are o dimensiune socială, cred. Societatea e tocmai definită prin reguli. Poţi interpreta cum vrei: poţi să le zici celor care respectă regulile “conformişti”, cu sens peiorativ, dar în acelaşi timp poţi să le spui “civilizaţi”.

    Nu înţeleg de ce ţi se pare greu să-ţi personalizei stilul doar pentru că nu poţi să apari în trening la şcoală. Cred că sunt şi moduri mai subtile de a avea un stil vestimentar, nu trebuie neapărat să şochezi.

  3. E o chestie de nuanta, pana la urma. Decenta cred ca tine mai mult de tine, e o conduita pe care ti-o formezi tu in conformitate cu regulile societatii (de ex, cat de mare sa fie decolteul unei rochii, cat de tipatoare sa fie culorile hainelor etc).
    Nu ma intelege gresit :) de obicei sunt impotriva oricaror forme extreme de manifestare. Dar apreciez, totodata, indivizii care mai dau cate o palma rigiditatii prin haine si asortari de haine care sfideaza orice norme vestimentare. Nu-mi place cand asta se transforma in moda (cum e cazul pustilor de la tnb, de la motoare..)

Lasă un Răspuns