Povestea Gramo

Pentru cei care nu au aflat încă, Povestea Gramo a pornit de aici.

N-am intenţionat să mă implic în discuţia asta, până când mi-am dat seama că, indirect, e un fel de jignire implicită pentru mine, cât şi pentru orice altă persoană care face parte din comunitatea Facultăţii de Filosofie – mai mult, pentru oricine împărtăşeşte într-o oarecare măsură valorile libertăţii de exprimare.

(1) Mă doare să văd că o persoană pe care o admir şi o simpatizez e hărţuită de o ceată de imbecili cu o structură de caracter care de abia se ridică la nivelul minim de subzistenţă. Granted, lui Gheorghe Ştefanov i se pot reproşa multe, chiar în legătură cu activitatea sa academică, dar nu cred că i se poate reproşa faptul că e nudist. Toţi cei care îl cunosc pot atesta că este un personaj excentric, cu un comportament de multe ori frapant, care refuză să fie corijat prin prisma prejudecăţilor unor minţi mai puţin autocritice, drept pentru care a fost implicat de-a lungul timpului într-o mulţime de scandaluri şi bârfe interne mai mult sau mai puţin plăcute. Dar nu văd cum asta poate spune ceva despre capacitatea lui academică. Cum apreciez acum, ulterior, curajul cu care a întâmpinat criticile care i s-au adus atunci când a avut o relaţie cu o studentă (lucru, de altfel, la ordinea zilei pentru Oxford în ‘60, dar nu pentru ‘Unibuc’ în ‘90), tot aşa apreciez, anticipat, curajul pe care îl va avea în cazul ‘nudităţii’ – care, la drept vorbind, e o chestiune legată de treburile facultăţii într-un mod absolut arbitrar.

(2) Mai tare, însă, mă doare că se loveşte într-una dintre instituţiile de învăţământ cele mai serioase din România şi într-un departament mai distins, mai liberal şi mai integru decât toate celelalte departamente ale Universităţii din Bucureşti la un loc. Ştiu cum sunt alte comunităţi academice din Bucureşti, ştiu cum sunt alte grupuri de studenţi şi ştiu cum suntem noi. Facultatea de Filosofie e genul de facultate de unde nu vrei niciodată să pleci. Probabil de asta nici Ştefanov nu a părăsit-o de când avea optsprezece ani până acum. Mi se pare stupid că problema cea mai acută pe care presa românească a găsit-o în prezent în sistemul academic e blogul lui Gigi – o entitate complet separată de persona sa academică. Dacă nu au subiecte, păi le dau eu, cât să scoată o întreagă colecţie de ziare. Hai să vorbim despre corupţia din UNATC, despre cum acolo sunt admişi analfabeţi cu bani; hai să vorbim despre faptul că elevii cu Bacalaureat nu ştiu să scrie; hai să vorbim despre universităţi fantomă şi despre cum se dau diplome de licenţă pe cinci sute de euro. Sunt toate fenomene la care am fost părtaş într-un fel sau altul şi care m-au afectat mult mai mult decât mă afectează fundul lui Ştefanov.

Prejudiciul de imagine adus instituţiei al cărei angajat este Gheorghe Ştefanov nu poate rămâne netaxat, asta este părerea mea. Profesorii Facultăţii de Filosofie au suferit un atac indirect şi nejustificat al presei scrise şi televizate (ProTv, printre altele, intervievează căminişti din Regie şi îi prezintă drept studenţi ai facultăţii). Aştept cu nerăbdare deciziile luate în sensul ăsta atât de către G. cât şi de către Facultatea de Filosofie. Mi se pare inacceptabil ca studenţii sau profesorii facultăţii să fie reduşi dintr-o dată la statutul de membrii MISA datorită acţiunilor non-deontologice ale unor jurnalişti.

(3) M-am bucurat în schimb de un singur lucru: opinia publică nu mai e atât de flexibilă cum era odată. După ce am citit de dimineaţă articolul din Gândul, la avertizarea unei colege, prima reacţie a fost cea de scârbă faţă de comentariile pe care le anticipam. Mă aşteptam ca toată lumea să fie revoltată, să se aducă argumente creştine şi patriotice, să se facă un mare tam-tam despre cum nu trebuie să existe un membru ca G. în societate (vorba unui comentator al articolului: “acest om corupe tineretul! propun condamnarea la moarte prin otravirea cu cucută!”). Însă situaţia nu a stat chiar aşa. Citind comentariile de pe site-ul Gândul, cât şi cele de pe Gramo’s World, am fost bururos să constat că numărul celor care îi susţineau cauza lui Gheorghe Ştefanov îl depăşeşte cu mult pe cel al celor care au fost influenţaţi negativ de articolul stupid din ziar. Ba chiar am văzut persoane care au decis să nu mai citească Gândul datorită articolului de ieri. Ceea ce nu poate să însemne decât că românul a câştigat în conştiinţă critică, că atitudinea liberală sănătoasă se strecoară uşor-uşor în mentalitatea românească, că presa e pusă la punct în sfârşit atunci când se susţin imbecilităţi.

Cam aici se termină mesajul meu solidar. N-am chef să aduc argumente de ordin moral în susţinerea lui Gramo, mai ales întrucât sunt convins că asta e o treabă pe care o va face el însuşi mult mai bine în momentul în care chestia asta o să se mai calmeze.

~ de Ciprian Jurma pe februarie 6, 2007.