Proştii răzbunători

Te iubesc, dar eşti un bou

- Seena, prietena mea la 13 ani :)

Cel mai prost specimen de prost e prostul răzbunător. Ăştia sunt acei proşti care cad în cur atunci când te întâlnesc, te linguşesc până eşti plin de bale, îşi cheamă toţi prietenii să te cunoască, iar atunci când tu ai vreo tentativă de a-ţi vedea liniştit de viaţa ta în continuare se agaţă de tine, te blesteamă, îşi bat joc, te persecută cu ce mai gândesc ei între timp şi ce idee le-a mai venit în legătură cu ceva ce aţi făcut împreună cu cinci luni în urmă şi, în general, se agită că îi ignori.

Ştii? Sunt genul ăla de proşti care îţi fac curte două luni, îţi iau cadouri, te sună zilnic şi pun bot de fiecare dată când pomeneşti de alt tip. Iar când îşi fac în sfărşit curaj să-ţi spună că te plac (probabil printr-un mail, că realizează că faţă-în-faţă le-ar tremura părul din cap) şi tu îi refuzi absolut politicos şi înţelegător, simţind numai o prietenie sinceră şi nimic altceva, ei se enervează, încep să-ţi spună că eşti frustrată, frigidă, proastă şi urâtă pe deasupra. Păi atunci la ce pizda mă-tii ai stat după mine două luni şi m-ai lins în cur? Asta e întrebarea bună de pus. Tu, fată cu bun simţ, eşti jignită de ieşirea lui şi dezamăgită că nu era cum ţi-ai închipuit şi tot tu îţi faci procese de conştiinţă. Însă nu trece o zi (că la ei o zi trece greu), că primeşti cincizeci de mesaje şi 12 mailuri în care îţi explică de ce a reacţionat aşa, scuzându-se la fiecare două rânduri. Acum eşti din nou femeia perfectă – superbă, distractivă, calmă, înţelegătoare, cu spirit de sacrificiu – iar el e un bou, o recunoaşte. Dar, totuşi, tu n-o să-i răspunzi chiar acum, că doar eşti încă rănită de ieri şi, oricum, te-ai cam prins că nu ai de ce să mai ai de a face cu astfel de oameni. Aşa că simţindu-se ignorat şi jignit, din nou, a doua zi dimineaţă când îţi verifici e-mailul vei avea o nouă surpriză. Prostul s-a hotărât că te urăşte şi că nu mai vrea să audă de tine (el!), că totul între voi doi s-a terminat (i-auzi!).

Mi-ar fi plăcut ca genul ăsta de nebuni să fie obsedaţi numai de femei, că aşa n-aş mai fi dat eu de ei. Dar de unde atâta noroc! Ei sunt obsedaţi de oricine nu le ofera atenţia pe care cred că o merită. Atenţia pe care nu au avut-o de la mama. A fost nevoie de 20 de ani ca să întâlnesc astfel de oameni; şi sper să nu mai întâlnesc. Poate că sunt rari, ceea ce ar fi îmbucurător, sau poate aveam o intuiţie mai bună înainte sau pur şi simplu mă învârteam în cercuri mai mişto. E trist şi jegos în acelaşi timp să mă înjuraţi o lună de zile şi, când vă despărţiţi, şi tu, şi gagică-ta să-mi daţi mesaje de împăcare în aceeaşi zi.

Şi, ştii? Eu sunt un om sincer şi transparent. Ţi-aş trece şi penibilele comentarii la postul anterior. Singurul motiv pentru care nu le aprob e că nu ai curajul să-ţi asumi declaraţiile. La dracu’, dacă vrei îţi public un întreg articol, atâta timp cât îl semnezi.

Cum spuneam şi înainte, am avut o mare revelaţie. După ce mereu am crezut că ce mă deranjează în lume e prostia, acum mi-am dat seama că mă înşelam. Proştii sunt inofensivi şi, majoritatea, chiar sunt simpatici. Ce mă deranjează e lipsa de bun simţ, obrazul gros, proasta educaţie şi urâţenia – aia a caracterului. Mă deranjează oamenii cu ego cât casa, care nu ştiu când să se oprească, care sunt obsedaţi să-şi dovedească că au dreptate şi care îţi oferă afecţiune numai la schimb. Uite aşa m-a luat o silă de oamenii ăştia care au impresia că dacă ei te plac, tu le datorezi totul… Dă-i omului un deget azi şi mâine te trage de pulă.

An de an mai dau de cineva care, în nebunia lui, crede că simplul fapt că vorbeşte cu mine echivalează cu o mare datorie din partea mea. Pentru un suc şi o vorbă bună sunt presupus a avea de plătit toată viaţa în prietenie şi devotament. Alegerea de a plăcea pe cineva, de a fi prieten cu cineva ne aparţine în totalitate. Hai să ne-o şi asumăm. Eu mereu m-am bucurat numai pentru că pot iubi, mi se pare în sine un fapt extraordinar. Niciodată n-am mai avut nevoie şi de altceva în schimb pentru asta. Cu atât mai puţin aş fi cerut aşa ceva. Pentru că atunci când ofer ceva o fac din propria-mi plăcere şi îmi asum responsabilitatea pentru simpatiile mele. Trebuie să fii complet schizofrenic ca să îi faci cuiva un cadou şi a doua zi să-l iei la bătaie că el nu ţi-a adus nimic. Toată lumea ar fi de acord că un astfel de comportament e absurd. Însă nimeni nu se jenează să îţi reproşeze: “Te-am învăţat nu-ştiu-ce!”, “Te-am adus în grupul meu de prieteni!”, “Ţi-am luat shaorma!”, “Ai dormit la mine în casă!”. Aşa, şi? Nu am obligat pe nimeni să-mi dea nimic, n-am cerut nimic. Deci de acum trebuie să am grijă când accept prietenii şi favoruri? Să mă gândesc mereu că dacă beau o bere cu tine o să-mi ceri să îmi subjug dorinţele, personalitatea, alegerile în favoarea ta, forever and ever?

~ prin Ciprian Jurma pe decembrie 8, 2006.